Un Crăciun care nu încape într-o felicitare

De când mă știu, de Crăciun ni se spune să fim mai buni. Dar nimeni nu ne spune să fim și sinceri.

Sinceri cu ce simțim, cu ce putem duce, cu ce nu ne mai încape în suflet. Nu am văzut această urare scrisă pe nicio felicitare, pe niciun wish list sau în rezoluțiile pentru Anul Nou.

Fiecare decembrie vine la pachet cu o presiune invizibilă care ne îndeamnă să fim liniștiți, veseli, recunoscători, luminoși, toate simultan, în același ritm, de parcă emoțiile noastre ar trebui să fie acordate peste noapte. Iar dacă nu suntem merry & bright, pare că am greșit cu ceva. Că nu suntem „destul de...” ceva.

Ce facem cu oboseala?

Dar nimeni nu ne spune ce să facem cu oboseala adunată în spatele unei luni întregi în care timpul se scurtează. Nimeni nu ne spune că este în regulă să nu simțim spiritul Crăciunului la comandă. Așa că m-am gândit să fac un exercițiu și să-mi scriu singură „instrucțiunile” pentru a trăi acest Crăciun.

Nu mai vreau să mă oblig să fiu (mai) bună, vreau să-mi permit să fiu om. Chiar nu cred că bunătatea este un obiectiv care trebuie îndeplinit până la un deadline. Bunătatea este, mai degrabă, o consecință a sincerității pe care o avem pentru noi și ceilalți.

Așa că iată urările mele, care nu ar încăpea într-o felicitare de Crăciun.

1. Să fiu mai blândă cu mine.

Nu în teorie, ci în gesturi mici. Să nu mai repet obsesiv ce ar fi trebuit să fac, ce nu mi-a ieșit, să nu îmi mai vorbesc pe fugă... Să nu îmi mai vorbesc urât în interior, uneori mai urât decât ar îndrăzni oricine din exterior.

2. Să îmi recunosc oboseala, fără să o scund sub politețuri.

Este istovitor să pretind mereu că sunt OK. Uneori, nu e loc pentru zâmbete largi și, mai ales, de o mască festivă. O să-mi iau cel puțin o zi în care să mă bucur de pauză și doar să fiu.

3. Să accept că prezența mea nu se poate împărți la infinit.

Crăciunul vine la pachet și cu timp împărțit în vizite, planuri, obligații. Ce am învățat în ultimul an este că nu pot fi peste tot și că este perfect în regulă. Îmi propun ca acolo unde sunt fizic, să fiu și prezentă 100%.

4. Să las pe cineva să îmi pună o pătură pe umeri.

Mi-a luat mult timp să învăț că a cere ajutorul nu e o slăbiciune. Așa că îmi propun să-i las pe cei dragi să aibă grijă de mine, fără să mă simt datoare. Iar oamenii care mă iubesc, vor înțelege asta. Și sunt sigură că nici de la tine nu vor avea așteptări.

5. Să nu-mi cosmetizez emoțiile doar pentru că e decembrie.

Dacă o să-mi fie dor de cineva, o să-l onorez. Dacă o să am întrebări, o să le adresez sau o să mă gândesc la ele, măcar. Tristețea nu ar trebui să anuleze Crăciunul, ci să-l umanizeze.

6. Să-mi iert pașii care nu m-au dus unde am sperat.

Îmi propun să nu transform anul 2025 într-o concluzie. Da, unele lucruri nu au avut ritm, altele au mers mai încet, altele au luat-o razna. 2025 este doar o parte din drumul care, deși a avut urcușuri și coborâșuri, m-a adus în punctul prezent.

7. Să iubesc.

Real, autentic, în felul meu, fără presiunea momentelor instagramabile, fără dialoguri din filme, fără coregrafia familiei ideale.

8. Să încetinesc.

Pentru că nu mai vreau să umplu fiecare minut cu ceva, ca să simt că trăiesc.

9. Să îmi amintesc că nimeni nu trăiește Crăciunul la fel.

Pentru unii este bucurie pură, pentru alții vindecare, pentru alții absență, dor sau chiar liniște apăsătoare. Și este în regulă să fie așa.

10. Să nu trec cu vederea ce e deja bine.

Alergăm tot anul după fericire, care de cele mai multe ori, nici nu se arată ca emoție distinctă, ci ca o modificare subtilă a felului în care percepem lumea: un gând care nu ne mai apasă, o tensiune care se dizolvă, o schimbare de ton, un eveniment.

Fericirea nu e mereu spectaculoasă și intensă, poate de aceea trece, adesea, neobservată. Dar se culcușește acolo, în interior, sub un sentiment pe care nu poți să-l explici pe deplin... Și ce bine e! 🤍

Îți urez un Crăciun care să nu încapă într-o felicitare, dar să-ți îmbogățească sufletul! ✨

Și sper ca această perioadă să-ți reamintească ceva esențial despre comunicare: impactul ei nu vine doar din vorbe frumoase, ci din adevăr. Din prezență, din modul în care ascultăm, explicăm, întrebăm, mărturisim.

Pe curând,

Ioana

Acest editorial este scris la invitația Efectiv Podcast, singurul podcast din România care urmărește să descopere cum comunicarea poate să contribuie la o lume mai bună, prin discuții bazate pe date empirice și dezbateri cu experți din sectoare multiple.

Ioana Duca este Co-host Efectiv Podcast și PR & CSR Manager pastel

Abonează-te la #EfectivPodcast pe YouTube pentru ne lăsa pe noi să-ți aducem aminte când publicăm un episod nou.

Urmărește-ne aici, pe Facebook, Instagram sau TikTok, dacă îți sunt mai la îndemână.

Îți mulțumim pentru că și tu vezi în comunicare potențialul de a face bine.

Credem că prin comunicare poți genera un impact pozitiv în societate. Suntem hotărâți să documentăm mijloacele prin care faci asta. Abonează-te și susține căutarea noastră!